Cum arată „mall-ul fantomă” din China, deschis în urmă cu zece ani

Publicat: 29/04/2015, 15:03

Deși mall-ul avea cea mai mare suprafață de închiriat din lume (peste 460.000 de metri pătrați), iar în interior a fost construită o replică a Arcului de Triumf, acesta s-a confruntat de la început cu lipsa comercianților care să își deschidă magazine, ajungând în câțiva ani o ruină.

Centrul comercial, dotat cu un canal lung de doi kilometri pe care se găseau gondole și un montagne-russe, a primit chiar denumirea de „Mall-ul fantomă”, imaginile surprinse fiind dezolante.

Potrivit CNN, situația pare să se fi schimbat însă în ultima perioadă. Cel mai mare centru comercial din lume a devenit animat, spațiile de închiriat fiind acum din ce în ce mai ocupate.

„Este o mare schimbare. Este o modernizare. Acum venim aici cel puțin o dată pe lună”, a declarat David Carr, un profesor de engleză care locuiește în Dongguan.

Un manager din cadrul centrului comercial a declarat pentru CNN că există în plan organizarea unei ceremonii de redeschidere a mall-ului. „Toate renovările care se fac acum în mall sunt pentru deschiderea din luna mai. Ne așteptăm ca din acel moment întreaga suprafață de închiriat să fie ocupată, cu magazine și restaurante”, a declarat acesta.

Mallul a fost conceput și plătit de Alex Hu Guirong, un locuitor al orașului Dongguan care a adevenit milionar vânzând tăiței instant.

Centrul comercial a fost conceput cu șapte zone, fiecare dintre ele reprezentând un oraș, o țară sau o regiune: Amsterdam, Veneția, Paris, Roma, Egipt, California și Caraibe. Designerii complexului au călătorit în jurul lumii timp de doi ani pentru a se documenta referitor la locații și zone.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Primul caz din Europa de febră Oropouche, diagnosticat în Italia
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
VEȘTI NESPERATE pentru cei cu mașini DIESEL și pe benzină. Este informația momentului în România
Scandalul Babasha. Dezvăluiri incredibile din culise
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cine a fost omul de stat român „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George...
×